Senzaţiile şi emoţiile au o influenţă puternică asupra digestiei, metabolismului şi corpului fizic în general. Ulcerul de stres, infarctul miocardic acut produs de o emoţie intensă, colonul iritabil sunt doar câteva exemple binecunoscute.
Liantul dintre minte şi corpul fizic este considerat a fi sistemul neuroendocrin. Stresul determină activarea anuminor centri nervoşi şi descărcarea de catecolamine şi cortizol (aşa numiţii hormoni de stres) în circulaţia sangvină. Aceşti hormoni au multiple efecte metabolice, printre care eliberarea excesivă a glucozei din ficat.
Sensul biologic evoluţionist al acestei reacţii este supravieţuirea în condiţiile unui atac prin alimentarea cu glucoză a inimii, muşchilor şi sistemului nervos, pentru ca acestea să funcţioneze la capacitatea lor maximă.
Stresul cronic determină o descărcare cronică de glucoză din rezerve (sub acţiunea hormonilor de stres), ceea ce stimulează secreţia excesivă de insulină, fapt care are numeroase efecte negative. Printre acestea se numără instalarea rezistenţei la insulină, sinteza crescută de grăsimi (din glucoza descărcată din rezerve şi nefolosită). Se formează astfel un depozit adipos abdominal excedentar, apar hiperlipemiile şi se instalează obezitatea.
Aceste fenomene sunt accentuate la persoanele care atunci când sunt stresate simt nevoia să mănânce. Explicaţia? Insulina secretată la stress poate determina scăderea glicemiei, fapt care induce o senzaţie de foame. Persoana stresată simte nevoia să consume alimente bogate în zaharuri (ex. ciocolată) pentru a-şi reface glicemia, iar glucoza excesivă ingerată va contribui la mărirea accelerată a depozitului gras abdominal. Cu cât depozitul este mai mare, cu atât secreţia de insulină este mai mare. Astfel se închide un cerc vicios care culminează cu instalarea obezităţii, aterosclerozei, hipertensiunii arteriale, sindromului metabolic, diabetului zaharat, bolilor coronariene, etc. În concluzie, NU MANCAŢI CAND SUNTEŢI STRESAŢI!